Trăim într-o lume a tehnologiei, dar și într-o lume în care, din păcate, întâlnim mult hate, mai ales în online.
Fie că vorbim de Facebook, TikTok sau diverse articole și site-uri, aproape fiecare dintre noi a fost măcar o dată afectat de comentarii pline de ură sau de bullying.
În seara acesta am văzut pe Netflix un documentar care pur și simplu m-a șocat: „ Număr necunoscut – un scandal de cyberbullying la liceu”.

M-a pus pe gânduri și m-a făcut să realizez cât de ușor alunecăm spre ură, în loc să alegem să facem bine.
Trăim o perioadă în care mulți dintre noi avem probleme, frustrări sau supărări pe care nu le conștientizăm și care, de multe ori, se reflectă în comportamentele noastre.
Din păcate, uneori suntem absenți chiar din viețile prietenilor sau ale familiei noastre și nu observăm semnalele de ajutor.
Cred că primul pas este să cerem sprijin atunci când simțim că avem nevoie.
Comunicarea, apropierea de cei din jur și sprijinul reciproc pot face diferența.
Recomand din tot sufletul acest documentar.
Nu doar pentru că este șocant, ci pentru că ne deschide ochii asupra unei realități pe care nu ar trebui să o ignorăm.